Foarte bine scris. Nu-l știam pe Huberman (nenorocire!), până acum câteva zile, când o fană a scris despre scandalul sexual cu 6 femei. Nici nu o sa-l caut, dar analiza fenomenului de devorare a unei persoane publice mi-a plăcut.
"The broken system of instant gratification we're all contributing to" - am rezonat mult cu asta.
Ca și din textul acesta, ca și din orice se spune / scrie outthere de către oricine, cred că își ia fiecare ce are nevoie în acel moment. Iar uneori nevoia e atât de mare, cu suferință în spate poate, că filtrele personale (dacă le avem), pică. Mai ales când e vorba de online persona construită uneori să fie foarte diferită de persoana din viața reală. Întâlnind omul în carne și oase, am putea avea acces mai ușor la intuiția noastră, dacă să avem sau nu încredere. Online e mult mai greu.
Și de multe ori chiar vrem să credem povestea frumoasă care ni se vinde.
Salut, Cristi. Îți mulțumesc pentru textele de aici și pentru efortul de a încerca regulat să creezi sens și context pentru ce se întâmplă în jur. Știu că faci asta cu bună-credință și apreciez că ești atât de transparent în legătură cu cât de haotice, incerte, uneori chiar -- la naiba -- futile, sunt aceste căutări. Am citit multe dintre textele din ultimul an, unele m-au inspirat, altele mi-au pus întrebări, altele mi-au fost neutre. Dar curiozitate mereu am avut pentru ele.
Însă recunosc că perspectiva ta din ediția asta a newsletterului mă consternează.
Am citit și eu articolul despre Huberman, intitulat "Huberman's Mechanisms of Control". Materialul e o explorare riguroasă, bine documentată a felului în care Huberman a mințit și manipulat (cel puțin) șase femei în ultimii cinci ani și a felului în care apoi ele s-au căutat una pe alta, s-au organizat și și-au confruntat versiunile ca să pună cap la cap adevărul pe care Huberman îl făcuse fărâmițe-fărâmițe. Mi s-a părut departe de a fi un ”celebrity takedown”, cum scrii tu, cu siguranță nu e un takedown gratuit.
Autoarea nu e meschină în ton, nu face "nitpicking” pe fleacuri gen cum ține Huberman ceașca de cafea în localul unde-l intervievează. Am citit și materiale din alea. Cel de aici nu e unul dintre ele. Detaliile pe care le menționezi nu sunt minore. Faptul că e probabil ca Huberman să-și fi infectat partenerele cu HPV ascunzând că nu e exclusiv cu niciuna din ele, faptul că flirta cu cineva în timp ce îi injecta medicamente de fertilitate presupusei viitoare mame a copiilor săi și alte și alte decepții nu sunt niște neglijabile note de subsol în arcul devenirii lui ca om de știință -- decât dacă presupui că principala problemă care ar trebui să îi intereseze pe cititori și cititoare ar fi activitatea lui intelectuală și academică, și orice altceva ar merge blurat în fundal. O capcană veche de când lumea.
O ușoară divagație: În timp ce lucra la un documentar despre Julian Assange, regizoarea Laura Poitras a fost martoră la cum acesta a fost pus sub acuzare de procurorii suedezi pentru că ar fi asaltat sexual câteva femei în Stockholm. Poitras n-a știut o vreme cum se reconcilieze imaginea lui Assange de justițiar, care până atunci părea absolută, cu cea de opresor. Povestește în film că s-a gândit multe zile cum să continue să spună povestea, pe care dintre elemente să se axeze: munca publică sau comportamentul privat al lui Assange. În final, a ales opțiunea a doua. Spune Poitras: ”Sometimes, the contradiction becomes the story.”
Revenind la Huberman. E adevărat ce scrii: când începi să citești profilul făcut de Howley, te prinzi destul de repede că nu o să fie despre știință sau charisma lui. Dar cine spune că ăsta trebuie neapărat să fie nucleul poveștii pe care o scrie ea? Știința e deja nucleul poveștii pe care și-a scris-o el.
Întreabă o femeie căreia un bărbat i-a dat de crezut ani de zile că își vor întemeia o familie împreună, pentru ca apoi să o înșele sau părăsească, dacă i se pare pasabilă treaba asta la Huberman, în numele democratizării științei.
Cred că ai dreptate -- uneori jurnaliștii se pot înșela când cred că știu ce e bine pentru public. Dar cred că, alegând să se uite la cum se poartă Huberman cu femeile din jurul lui mai degrabă decât la ce cercetează el sau nu în laborator, Howley nu s-a înșelat.
Foarte bine scris. Nu-l știam pe Huberman (nenorocire!), până acum câteva zile, când o fană a scris despre scandalul sexual cu 6 femei. Nici nu o sa-l caut, dar analiza fenomenului de devorare a unei persoane publice mi-a plăcut.
"The broken system of instant gratification we're all contributing to" - am rezonat mult cu asta.
Ca și din textul acesta, ca și din orice se spune / scrie outthere de către oricine, cred că își ia fiecare ce are nevoie în acel moment. Iar uneori nevoia e atât de mare, cu suferință în spate poate, că filtrele personale (dacă le avem), pică. Mai ales când e vorba de online persona construită uneori să fie foarte diferită de persoana din viața reală. Întâlnind omul în carne și oase, am putea avea acces mai ușor la intuiția noastră, dacă să avem sau nu încredere. Online e mult mai greu.
Și de multe ori chiar vrem să credem povestea frumoasă care ni se vinde.
Salut, Cristi. Îți mulțumesc pentru textele de aici și pentru efortul de a încerca regulat să creezi sens și context pentru ce se întâmplă în jur. Știu că faci asta cu bună-credință și apreciez că ești atât de transparent în legătură cu cât de haotice, incerte, uneori chiar -- la naiba -- futile, sunt aceste căutări. Am citit multe dintre textele din ultimul an, unele m-au inspirat, altele mi-au pus întrebări, altele mi-au fost neutre. Dar curiozitate mereu am avut pentru ele.
Însă recunosc că perspectiva ta din ediția asta a newsletterului mă consternează.
Am citit și eu articolul despre Huberman, intitulat "Huberman's Mechanisms of Control". Materialul e o explorare riguroasă, bine documentată a felului în care Huberman a mințit și manipulat (cel puțin) șase femei în ultimii cinci ani și a felului în care apoi ele s-au căutat una pe alta, s-au organizat și și-au confruntat versiunile ca să pună cap la cap adevărul pe care Huberman îl făcuse fărâmițe-fărâmițe. Mi s-a părut departe de a fi un ”celebrity takedown”, cum scrii tu, cu siguranță nu e un takedown gratuit.
Autoarea nu e meschină în ton, nu face "nitpicking” pe fleacuri gen cum ține Huberman ceașca de cafea în localul unde-l intervievează. Am citit și materiale din alea. Cel de aici nu e unul dintre ele. Detaliile pe care le menționezi nu sunt minore. Faptul că e probabil ca Huberman să-și fi infectat partenerele cu HPV ascunzând că nu e exclusiv cu niciuna din ele, faptul că flirta cu cineva în timp ce îi injecta medicamente de fertilitate presupusei viitoare mame a copiilor săi și alte și alte decepții nu sunt niște neglijabile note de subsol în arcul devenirii lui ca om de știință -- decât dacă presupui că principala problemă care ar trebui să îi intereseze pe cititori și cititoare ar fi activitatea lui intelectuală și academică, și orice altceva ar merge blurat în fundal. O capcană veche de când lumea.
O ușoară divagație: În timp ce lucra la un documentar despre Julian Assange, regizoarea Laura Poitras a fost martoră la cum acesta a fost pus sub acuzare de procurorii suedezi pentru că ar fi asaltat sexual câteva femei în Stockholm. Poitras n-a știut o vreme cum se reconcilieze imaginea lui Assange de justițiar, care până atunci părea absolută, cu cea de opresor. Povestește în film că s-a gândit multe zile cum să continue să spună povestea, pe care dintre elemente să se axeze: munca publică sau comportamentul privat al lui Assange. În final, a ales opțiunea a doua. Spune Poitras: ”Sometimes, the contradiction becomes the story.”
Revenind la Huberman. E adevărat ce scrii: când începi să citești profilul făcut de Howley, te prinzi destul de repede că nu o să fie despre știință sau charisma lui. Dar cine spune că ăsta trebuie neapărat să fie nucleul poveștii pe care o scrie ea? Știința e deja nucleul poveștii pe care și-a scris-o el.
Întreabă o femeie căreia un bărbat i-a dat de crezut ani de zile că își vor întemeia o familie împreună, pentru ca apoi să o înșele sau părăsească, dacă i se pare pasabilă treaba asta la Huberman, în numele democratizării științei.
Cred că ai dreptate -- uneori jurnaliștii se pot înșela când cred că știu ce e bine pentru public. Dar cred că, alegând să se uite la cum se poartă Huberman cu femeile din jurul lui mai degrabă decât la ce cercetează el sau nu în laborator, Howley nu s-a înșelat.